ANCA BADIU: „Aş face orice ca să-i fie bine lui Bijou”

Data : 12 Feb. 2012 | Autor: Andrei Munteanu

Cântăreaţa Anca Badiu îşi iubeşte căţeluşa, un chihuahua pe nume Bijou, ca pe copilaşul ei. Îi face poftele, oferindu-i tot ceea ce şi-ar putea dori, de la hăinuţe, mâncare şi jucării, până la excursii la munte. Mai mult, pentru Anca, sânătatea micuţei sale este pe primul loc, fapt pentru care se asigură că este îngrijită de cei mai buni medici veterinari. Artista povesteşte pentru LumeAnimalelor.ro despre ultima intervenţie medicală pe care a avut-o Bijou chiar la Viena, cât şi care este relaţia ei cu căţeluşa care cântăreşte aproximativ un kilogram.

Ai un chihuahua în vârstă de aproape patru ani. De ce ai ales această rasă?

Mie îmi plac animalele, în general, şi câinii, în special, aşa că am ales rasa chihuahua pentru că poate fi asociată cu mai multe animăluţe, respectiv nu seamănă numai cu un căţeluş, ci şi cu o pisicuţă sau cu un mic cangur. În plus, m-am documentat în privinţa acestei rase şi am aflat că sunt fiinţe devotate care cer şi dau atenţie la rândul lor. Nu pot să spun decât că sunt extrem de fericită de alegerea pe care am făcut-o.

Astea fiind spuse, ce reprezintă pentru tine Bijou?

Bijou este precum copilaşul meu. Gurile rele au spus că este doar un accesoriu, dar vă mărturisesc ca ea a devenit o parte din sufletul meu. Aş face orice ca să-i fie bine.

Ştim că ai fost plecată cu Bijou în Austria pentru a o steriliza. Cum a fost experienţa de la Viena?

Da, am fost cu ea la Viena la îndrumarea unei bune prietene veterinar, Silvia Preoteasa, care la rându-i îşi duce căţeluşul pentru proceduri acolo. Am vrut să-i fac o operaţie de sterilizare micuţei mele, pentru că intrase în lactaţie falsă şi am decis că este momentul să facem acest pas. Am mers cu ea la o clinică, undeva în apropiere de Viena, unde am întâlnit un medic extraordinar, pe Dr. Schwarz, care i-a realizat intervenţia. Acest medic mi-a povestit pe-ndelete că ceea ce se va întâmpla va fi o operaţie standard de sterilizare, care se va face numai asupra organelor de reproducere şi că nu prezintă nici un risc pentru Bijou. Intervenţia a durat aproximativ o oră şi am observat că oamenii de acolo nu sunt numai profesionişti într-ale medicinei veterinare, ci pun bază pe psihologia animalului. De exemplu, din cauza stresului nu am putut să îmi duc micuţa în sala de operaţii şi a dus-o managerul meu, Alexandra Săraru. După ce i s-a administrat un sedativ căţeluşei, medicul i-a spus Alexandrei că va ieşi el din cameră, pentru ca, atunci când Bijou îşi va vedea stăpânul plecând, să nu se simtă părăsită sau speriată.

Cum sunt condiţiile pe care le-ai întâlnit în clinica de acolo?

Condiţiile sunt excepţionale, staff-ul este profesionist, alcătuit din oameni deschişi care îţi răspund la orice întrebare. Recuperarea după operaţie a durat 15 ore, iar seara, am putut să îmi iau căţeluşa acasă. Căţeluşii sunt trataţi acolo ca nişte pacienţi în toată regula, iar preocuparea medicilor faţă de aceştia nu se opreşte după operaţie. Medicul Schwarz ţine legătura şi acum cu medicul lui Bijou din România, medicul Bogdan-Alexandru Viţălaru. Toată procedura m-a costat 500 euro.  

De ce după aproape patru ani de când o ai pe Bijou te-ai gândit să o sterilizezi?

Iniţial, mi-am dorit ca Bijou să facă pui, pentru a avea un companion de viaţă. În schimb, atunci când am vrut să fac acest pas, am cerut sfatul doctorului Viţălaru, care mi-a spus că ar trebui să găsesc un partener cu pedigree, un câine rasa chihuahua de talie mică, de aproximativ un kilogram, pentru ca astfel puii să se nască normal şi să nu dăuneze mamei. Mai mult, o astfel de naştere se face prin cezariană, iar riscurile sunt destul de mari. Nu uit sfatul lui Viţălaru care mi-a spus aşa: ”Ca prieten, te sfătuiesc să o laşi să facă pui, dar, ca medic, îţi recomand sterilizarea”. Mai mult, lactaţia prematură şi suferinţa pe care o avea Bijou m-au îndrumat să recurg la această intervenţie şi vă mărturisesc că acum câinele meu este mai vioi ca oricând.

De-a lungul timpului, Bijou a avut probleme de sănătate?

A avut ceva probleme de sănătate şi aş menţiona-o pe cea mai gravă, care a fost o ciupercă ce-i provoca căderea părului. Doctorul Viţălaru a reuşit să o facă bine şi a fost în orice moment alături de Bijou. Au mai fost micile răceli şi faptul că, la început, mi se părea ciudat faptul că tuşea destul de des. Mi s-a expliat că acest lucru este specific rasei, pentru că au nasul micuţ şi nu reuşesc întotdeaun să respire aşa cum ar trebui. Însă, îmi iau şi măsuri de prevenţie a bolilor. De exemplu, după fiecare baie, o usuc foarte bine cu uscătorul de păr şi o îmbrac în perioadele răcoroase.

“Sunt cea mai alintată căţeluşă din lume, pentru că mama mea îmi face toate poftele”, scrie pe pagina de Facebook a lui Bijou. Despre ce pofte este vorba?

Nu îi refuz nimic căţeluşei mele. Are tot ceea ce şi-ar putea dori: hăinuţe, mâncare, jucării, chiar şi excursii la munte. Am obserat că, deşi se spune despre chihuahua că nu sunt iubitori ai mişcării din cauza articulaţiilor fragile, Bijou a mea este o iubitoare a excursiilor pe munte. Eu obişnuiesc să urc pe munte şi o iau mereu cu mine, iar atunci este în culmea fericirii.

Ce faci cu Bijou când eşti plecată prin ţară cu concerte?

De obicei, o iau cu mine. Bineînţeles, nu merge cu mine la cântările din cluburi, unde muzica este prea tare şi un căţel de talie atât de mică nu ar suporta zgomotul acela, dar, atunci când am concerte în aer liber, o las la managerul meu în timpul cântării şi ea stă cuminte şi mă ascultă cum cânt. Din fericire, odată cu lansarea noului single, am din ce în ce mai multă treabă, iar Bijou este mereu alături de mine.

Mai devreme, ne vorbeai despre hăinuţe. În ce consta colecţia de accesorii a lui Bijou?

Bijou are o colecţie impresionantă de hăinuţe. Fie că este vorba despre vestimentaţie de vară sau de iarnă, are tot ce este în trend. Nu pun bază pe firmă, ci îi cumpăr tot ceea ce îmi place. Are de la bluziţe, maieuţe, pălăriuţe, până la adidaşi. Am şi un port-căţeluş care seamănă cu un port-bebe. Îl menţionez, pentru că s-a scris că îmi car căţeluşa după mine într-un accesoriu dedicat copiilor. Nu este aşa, acesta pe care îl deţin este special pentru căţeluşi.

Comentarii

Comentariile sunt dezactivate

* Comentariile ce conțin expresii licențioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau șterse. Mesajele trebuie sa facă referire la subiectul articolului.